Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti anunţă lansarea proiectului „Servicii sociale eficiente în slujba cetăţeanului bucureştean”, finanţat din FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative. Proiectul „Servicii sociale eficiente în slujba cetăţeanului bucureştean” se desfăşoară în perioada iunie 2010 – martie 2011, având ca obiectiv general îmbunătăţirea calităţii şi eficienţei serviciilor sociale furnizate cetăţenilor municipiului Bucureşti. În misiunea sa zilnică de asigurare a acoperirii nevoilor sociale ale cetăţenilor municipiului Bucureşti şi ale situaţiilor de urgenţă socială care nu pot fi rezolvate la nivelul Consiliilor Locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti, Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti se confruntă deseori cu o serie de probleme legate de funcţionalitatea structurală a sistemului municipal de asistenţă socială, concretizate pe de o parte într-o evoluţie lentă în ceea ce priveşte dezvoltarea seviciilor sociale oferite, servicii care nu reuşesc să ţină pasul cu cerinţele şi nevoile actuale ale cetăţenilor bucureşteni, iar pe de altă parte într-o repartizare neuniformă a serviciilor sociale publice la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti, atât la nivel calitativ cât şi cantitativ. În acest sens Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, prin proiectul iniţiat, susţine revizuirea structurii de specialitate a municipalităţii Bucureşti în domeniul social, revizuire care să aibă la bază o evaluare cât mai realistă a nevoilor sociale actuale ale cetăţenilor municipiului Bucureşti şi care să conducă la restructurarea serviciilor oferite de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti concretizată printr-un set de documente strategice: organigrama, regulament de organizare şi funcţionare, strategie de dezvoltare pe termen mediu şi lung prin planificarea resurselor existente cât mai eficient.
Proiectul iniţiat de către Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti implică, pe de o parte desfăşurarea unui amplu studiu sociologic la nivelul populaţiei municipiului Bucureşti, în care vor fi incluşi atât beneficiarii direcţi ai acestor servicii, cât şi cetăţenii care nu apelează la acestea dar sunt zilnic confruntaţi cu problematica socială, iar, pe de altă parte, implementarea unui sistem informatic complex, prin intermediul căruia să poată fi monitorizată permanent situaţia beneficiarilor serviciilor sociale cât şi formele de ajutor de care aceştia beneficiază, cu scopul repartizării echitabile şi eficiente a serviciilor şi prestaţiilor oferite.
Sistemul informatic presupune crearea unei baze de date a persoanelor beneficiare de servicii sociale, respectiv a tipului şi cuantumului ajutoarelor primite de către aceştia, în colaborare cu Direcţiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului de la nivelul sectoarelor municipiului Bucureşti.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, prin implementarea proiectului „Servicii sociale eficiente în slujba cetăţeanului bucureştean” urmăreşte asigurarea accesului echitabil şi nediscriminatoriu al cetăţenilor din toate sectoarele municipiului Bucureşti la servicii şi prestaţii sociale adaptate la nevoile sociale actuale în vederea creşterii calităţii vieţii şi promovării principiilor de coeziune şi incluziune socială la nivelul municipiului Bucureşti, în concordanţă cu standardele naţionale şi europene în domeniu.